I-am văzut pe cei de la catedra de Planificare frecându-şi mâinile căci obţinuseră acea victorie nesperată şi li se aşezase pe cap o pălărie atât de mare încât le acoperea nu numai ochii, ci întreaga faţă. Erau aroganţi, superiori, plini de ei, bătând cu pumnul în masă, mai ales că în documentele de partid se vorbea de paralelisme şi ei pedalau pe eliminarea acelor paralelisme, care de fapt nu existau. în consecinţă, trebuiau să dispară discipline, capitole, chiar dacă creştea numărul de studenţi la cinci serii mari, dar reducerea de la 5 ani la 4 ani şi eliminarea din planurile de învăţămând a unor discipline, nu afecta numărul de posturi de cadre didactice din subcolectivul de informatică, ci structura şi fundamentul de pregătire în domeniul informaticii al absolventului facultăţii de Planificare şi Cibernetică, ştiut fiind faptul că toţi absolvenţii îşi doreau să lucreze în centre de calcul căci salariile erau cu mult mai bune decât pe orice alt post de economis de întreprindere.
Pe cotropitori nu-i interesa nimic. în discuţiile de la decanat veneau chitiţi şi bine informaţi să ceară şi să impună. Succesul lor a fost total, căci la nivelul conducerii facultăţii lucrurile erau clare, adică totul era pierdut iremediabil, nimeni neavând curajul să ia în discuţie o hotărâre de partid de la un nivel atât de înalt. Aşa s-a ajuns să se înjumătăţesscă durata disciplinei de programare. Aşa s-a ajuns ca în loc de examen să existe o susţinere de proiect. Aşa s-a ajuns ca discipline de planificare unde nu se întâmpla nimic ca în scrierile lui SADOVEANU să se lăfăie pe un an de zile, să se finalizeze cu examen scris şi oral. Acolo totul era de un descriptivism şi de un empirism peste orice limite, dar viaţa mergea înainte, iar studenţii care resimţeau lipsa disciplinelor de informatică erau reduşi la tăcere de nenumăraţii politruci din catedra de Planificare care aveau verbul la ei şi nu uitaseră metodele opresive din obsedeantul deceniu.



(elaborat azi 11 septembrie 2020)